O elevă de 16 ani, din Călărași, a fost bătută în curtea școlii de o soție geloasă. Aceasta bănuiește că eleva întreține relații intime cu soțul său. Mai mult, afirmă că acesta i-a cumpărat ”amantei” minore un telefon de 3.000 de lei. Cazul a intrat, acum, în atenția polițiștilor, cu atât mai mult cu cât presupusa amantă este minoră.
Incidentul s-a petrecut în curtea Liceului ”Dan Mateescu” din Călărași și doar intervenția promptă a unui profesor a făcut ca situația să nu degenereze. Eleva a fost agresat de o femeie care era însoțită de alte cinci persoane. Profesorul a provestit ce s-a întâmplat:
„O elevă era agresată de mai multe persoane, însemnând vreo 4-5 persoane. Din discuții, din ce țipau ele, am înțeles că acea elevă întreținea relații cu soțul uneia dintre ele. Am luat eleva în brațe, am băgat-o în școală. Între timp acele persoane au încercat să mi-o smulgă din mână pentru a o bate în continuare. Ţipau că soțul aceleia i-ar fi cumpărat un telefon de 3.000 de lei, fapt care a fost confirmat de spusele elevei și ale colegelor”, a declarat profesorul pentru România TV.
Directoarea Liceului ”Dan Mateescu” a declarat, la rândul ei, că s-a deschis deja un dosar și au fost verificate camerele de supraveghere.
„A avut loc un incident, a fost anunțată Poliția. Deja au venit ieri, au luat declarații, s-a deschis un dosar, acum vor veni din nou. (…) Au verificat camerele de supraveghere, au văzut incidentul. Au stabilit identitatea celor care au fost implicați. Respectivele au apucat, probabil, să-i dea două palme pentru că paznicul de aici şi paznicul de la Eminescu au intervenit și s-a terminat foarte repede. Au scos-o pe fată din mâinile lor. Persoanele respective bănuiesc că o așteptau, o cunoșteau, pentru că imediat au sărit, au lovit-o”, a povestit directoarea.
Scandalul este anchetat acum și de Inspectoratul Școlar Județean Călărași.